Românul, meșter bun la toate!

Olandezul, când ajunge pentru prima oară în România, ajunge cu tot cu soluții. Obișnuit să verifice, refacă sau construiască diguri în fiecare an, să se lupte cu marea ca să își recupereze plajele înghițite sistematic de valuri și locuind într-o țară cât o batistă pe care trebuie să se îngrămădească alături de alți vreo 18 milioane ca el, are soluții pentru orice.
De aceea și le oferă mereu, chiar și atunci când nu îi sunt cerute, sau când vine în România doar ca turist.

Totuși, pentru ca soluțiile lui să fie acceptate, noi trebuie să înțelegem problema și gravitatea ei. Altfel, la ce să aplicăm soluția?

Românul, deși vede, de exemplu, că îi plouă pe balcon prin termopanul (presupus etanș, dar care numai etanș nu e), obișnuit cu neobișnuitul situației, nu mai vede în asta o problemă.
Olandezul în schimb, atunci când apare o scurgere de apă, o picurare cât de mică sau doar o timidă infilltrație, îl trec nădușelile. Pentru că trăind între diguri ca să țină marea departe, și-a antrenat vigilența până la obsesie, vede imediat problema și e perfect antrenat să-i găsească soluția.

Mai întâi își face un plan:

  • își scoate frumos MacBook-ul și începe să facă schițe, desene, socoteli
  • măsoară; de mai multe ori, cu instrumente specifice, ca să evite erorile
  • verifică pe Google legislația locală și impactul intervenției lui asupra mediului înconjurător
  • convoacă o sedință fulger și se consultă pe Skype cu câțiva colegi de breaslă, pentru că în Olanda toate deciziile sunt rezultatul unui brainstorm
  • cercetează pe WeatherRadar viteza și direcția din care bate vântul, ca să nu fie luat prin surprindere în timpul lucrului
  • estimează timpul necesar pentru rezolvarea problemei

Apoi dă fuga la primul Praktiker (fratele geamăn al Praxis-ului de la el de-acasă) cu lista de cumpărături, ca să-și calculeze costurile necesare și bifează: echipament de protecție, șubler, ruletă, bandă adezivă, doua tuburi de silicon (unul de rezervă), pistol de aplicare, hârtie de șlefuit, spray pentru șters geamurile, lavete de curățat înainte și după, scară pe care să se cațăre ca să lucreze confortabil și neapărat, neapărat, un sac din plastic unde să arunce resturile devenite gunoi; pentru ca la sfârșit, totul să rămană impecabil.

Cand planul de rezolvare a problemei a fost bine pus la punct și perfect organizat, dacă îți face devizul de plată, te costă cât termopanul (etanș!!!) pe care ți l-ai instalat cu banii de concediu.
Dar rezultatul va fi, cu siguranță, ireproșabil!

Românul, însă, nu-și bate capul la fel de mult. După ce vede devizul “amicului” olandez, se scarpină în creștet, declină cu o ridicare din umeri oferta și aduce pe balcon o găleată din plastic pe care o avea în debara și care l-a costat 2 lei. O așează dedesubt, îi potriveste puțin poziția și gata, termopanul e ca și etanș. Că doar nu și-a sacrificat concediul degeaba.

Așa a învățat românul să nu-și mai complice existența: el nu mai caută soluții, pentru că s-a dezobișnuit să mai vadă problema. Sau o minimizează, folosind ce are la îndemână. Iar pentru olandezul super tehnologizat, îndoctrinat în curățenie și acuratețe, aceasta este aproape o ofensă.

Dar tot o ofensă este și să minimizăm capacitatea românului – a celui “sus-pus” – de a găsi soluții acolo unde nu există nici o problemă. Ca de exemplu, să golim pușcăriile pentru că sunt prea mulți deținuți.
Dacă sunt prea mulți deținuți, nu mai iertăm din ei, eliberându-i, doar ca să ajustăm gradul de ocupabilitate al pușcăriilor existente. Mai bine mai ridicăm pușcării. Eventual cu pușcăriașii avuți la îndemână, ca să mai economisim din costuri. Până când corupția și delincvența vor fi în totalitate încarcerate.
Am mai elibera astfel din vilele și palatele ridicate de-a lungul diferitelor “dictaturi”. Le-am putea chiar eficientiza, transformându-le în muzee.

Dar despre pușcării sau muzee o să vă povestesc, poate, altădată.

Vă doresc un weekend lipsit de probleme, ca să devină inutile soluțiile.

Sursa foto: Pixabay