Impresii despre Olanda, la ea acasă

Țara câinilor nelătratori și a ferestrelor fără perdele
Țara câinilor nelătratori și a ferestrelor fără perdele

Se spune despre Olanda că este o țară civilizată și liniștită.
Că e civilizată, știam. Că e liniștită, a trebuit să constat singură.
Și mi-a luat o vreme până să constat de unde vine “liniștea” aceasta.
Nu că liniștea ar fi greu de remarcat; ea devine evidentă atunci când începi să auzi plăcuta muzică a sinelui interior.
Greu este însă să identifici exact ce anume lipsește sau prisosește față de vacarmul obișnuit al meleagurilor natale. Căci suntem atât de obișnuiți să auzim simultan certurile vecinilor, claxoanele bolizilor demarând o secundă prea târziu la semafor sau sfârâitul vreunui grătar fumegând undeva pe acorduri de manele, încât de la o vreme, încep toate să consoneze uniform, să își amestece sunetele după secreta alchimie a vacarmului balcanic, insidioasă tortură decibelico-melodioasă care îți aduce jalea în suflet și instigă la pribegie, doar ca să n-o mai auzi.
Toate astea, plus lătratul necontenit al câinilor vitregiți de soartă. De soartă și de nedreapta repartizare geografică ce în loc să îi binecuvânteze cu afecțiunea unor stăpâni occidentali și prosperi, i-a adus pe lume undeva la marginea Europei, în vreun oraș hain cu oameni săraci și – paradoxal – câinoși, care îi lasă la voia întâmplării să se înmulțească nerestrictiv pe străzile pe care apoi le bântuie flămânzi, turbați și revendicativi.

Așadar, ajung în Olanda! Și mă panichez când mă înconjoară absența oricărui zgomot familiar și stresant, nu-mi găsesc echilibrul de parcă liniștea m-ar fi lovit direct în trompa lui Eustache, mă rătăcesc încă de pe aeroport incapabilă să găsesc ieșirea, sunt parcă blocată într-o lume vătuită în care toate se mișcă cu sens, se exprimă în liniște și cu calm doar când e nevoie și unde zâmbetele sunt machiajul zilnic al tuturor fețelor care te înconjoară.

Da, olandezii zâmbesc oricui!
Nu s-a descoperit încă de ce. Așa cum nu s-a descoperit încă nici de ce aici NU latră câinii!
Și sunt câini peste tot; fiecare vecin are un câine, plimbă un câine, sau se lasă condus spre casă de un câine. Toți cuminți, prietenoși și totalmente nelătrători. Își fac fericiți nevoile în iarbă, adulmecă fără pretenții „nevoile” altor prieteni la fel de canini ca ei, dar nu își arată colții și nici nu latră.
O lipsă totală de zgomote agresive.
Și în ciuda faptului că nu există zgomote (deranjante) aproape deloc, s-au mai și baricadat în spatele unor uriașe ziduri antifonice, ca să blocheze și bruma de zgomote care ar mai putea veni dinspre autostrăzi, aeroporturi sau căi ferate. Ziduri pe care evident, le-au pictat! Frumos, cu grijă, protejându-și astfel de o sinucidere involuntară păsările care, zburând încolo și încoace, ar putea să nu le zărească – transparente și mereu curate, cum sunt.

Da, olandezii respectă păsările. Și au păsări din abundență, cu miile: cântătoare, încântătoare, zburătoare; sau silențioase, plutitoare, înotătoare, păsări de toate felurile!
Ele da, ele fac uneori zgomot; sau muzică, după caz. Alteori, doar plutesc meditative pe ape întunecate și tăcute, în lumea lor cuminte și misterioasă.

Ce mai au olandezii, sau mai bine zis, ce NU au și e bine să știți: nu au perdele la ferestre!
Este, cred, nația cea mai expusă privirilor din câte am văzut vreodată, ceea ce intrigă, dar și amuză în același timp, pentru că toată lumea se poate uita la toată lumea în casă. Dacă vrea!
Doar că nimeni nu vrea.
Sunt de o discreție aproape neplauzibilă. Cum toți funcționează după aproximativ aceleași reguli iar excepțiile sunt doar bizarerii la care nu e frumos să te uiți, nimeni nu se uită pe fereastră în casa altuia; decât dacă sesisează vreo mișcare la geam, iar atunci întoarce amabil capul ca să îți zâmbească la tine în casă. Ca și cum ar zice: e ok, toate sunt la locul lor așa cum trebuie, nu e nici un pericol iminent în jur, și chiar dacă trăim în proxima vecinătate a vreunui canal care s-ar putea revărsa pe neașteptate, a vreunui dig care ar putea oricând ceda iar nivelul mării e mereu mult deasupra noastră, apele încă nu s-au răsculat, trăim în perfectă pace alături de ele, conviețuind calm, armonios și plini de respect, împreună.

Da, olandezii trăiesc înconjurați de ape.
Ca pe un istm plutind silențios într-o derivă – mereu controlată, spre Tarâmul Liniștit de pe Planeta Tăcerii.