Regele a murit. Cui mai strigăm „trăiască Regele”?

Regele Mihai
Regele a murit

Am avut întotdeauna o oarecare aplecare spre monarhie.

Nu m-a întrebat niciodată cineva (dându-mi astfel ocazia să și răspund), dacă aș alege monarhia în locul republicii.
Sau, de exemplu, ce aș face sau sacrifica pentru ca să pun umărul la reinstaurarea ei.
Dar dacă m-ar fi întrebat, aș fi avut întotdeauna răspunsul la mine: Da, aș alege!

Așa cum văd eu lucrurile, dincolo de orice jocuri de culise, secrete de coroană sau dregătorii, există un anume nimb în jurul oricărei monarhii sau atitudini de monarh. Un respect de sine și o demnitate care țin de o noblețe înnăscută, aflată la ani lumină distanță de aceea eventual dobândită, noblețea socialistă, aș numi-o eu.

Și cum monarhiile au mare respect pentru etichetă, iar demnitatea le este mereu adevăratul nestemat al coroanei, impun respect făcând și din respectul altora o conduită, reușesc ce-și propun, ating scopuri greu de atins pentru alții, obțin – și prin efort, dar si prin diplomația cuvântului rostit cu blazon – bunăstarea “supușilor” pe care îi reprezintă.

Fie vorba între noi, nu sunt adepta supușeniei de nici un fel.
Dar nu mă pot împiedica să nu remarc că într-o monarhie (de la distanța privind, cum altfel?), respectarea regulilor și a etichetei minimului respect, grija de a le fi bine și celorlalți ca să-ți fie chiar mai bine ție, ca monarh, dorința de a mișca mereu lucrurile înspre bine și de a–ți face să prospere odată cu tine și regatul pentru că – nu-i așa? “la noblesse oblige” – fac toată diferența.
Și rămân prerogativele unui adevărat monarh!

Prin comparație, noblețea socialistă se rezumă la statutul dobândit prin cine știe ce mijloace sau împrejurări, nu întotdeauna nepotrivite, hrăpărețe sau de repudiat. Dar noblețea adevărată, aceea de sânge albastru, vine de undeva dinlăuntru, iar dacă este autentică și nu a apucat să fie viciată de interese meschine sau tendințe abuzive, triumfă în priviri, în atitudine, în gesturi si în fiecare silabă rostită cu măsură, eleganță și respect.
Nu cu morgă, nu cu emfaza, ci cu respect.

Din păcate, noblețea socialistă nu e, deseori, mai mult decât noblețea majordomului purtând frac. Arată tot princiar, ca la o mare ceremonie regală, nu îl întinează nici o scamă, e lustruit precum un candelabru de argint, dar îi lipsește ștaiful. Și strălucirea din priviri.
Pentru că te naști cu acea lumină monarhică. Sau nu!
Și poate doar o educație de excepție și un spirit înalt te mai pot investi cu această lumină interioară, ca și când ai purta pe dinlăuntru propria-ți coroană regală, a cărei strălucire răzbate discret, dar niciodată stins, spre exterior.

Cei care, însă, nu au dobândit nici educația, nici spiritul care să le justifice regalitatea în toate, rămân simpli exhibiționiști, îmbrobodiți în fireturi aurite pe dinafară, dar lăsând la vedere totala goliciune interioară, găunoșenia, ștaiful nenăscut și grobianismul unui comportament abuziv.

Abuziv nu pentru că ar fi singura manieră de a-i convinge/constrânge pe neconvinși, ci doar pentru că pot.

Regele a murit, cui mai strigăm acum, “trăiască Regele”?

Sursa foto: digi24.ro